marți, 20 noiembrie 2007
vineri, 7 septembrie 2007
Good bye, Blue Sky.
Purple-Mirrors isi ia adio de la cititorii fideli si va multumeste ca l-ati vizitat. Si-a propus sa spuna of-uri, sa va faca sa radeti, sa va aduca un zambet mic pe buze..Sper ca a reusit.
Purple-Mirrors se va intoarce insa, fara host, cu putin noroc intr-un format pe care il voi fi creat eu de la un capat la altul.
The Purple Ruler of GiglyLand.
miercuri, 5 septembrie 2007
Bun venit in Romanica!
Datorita limbajului licentios, autorul si-a pemris retragerea ultimului post. Va multumim pentru intelegere.
Gigly Puff
Gigly Puff
Welcome to Scotland!
In pelerinajele din vara asta, am facut bine si-am nimerit prin Scotia; in Edinburgh mai exact. Hotarata sa ignor toate zvonurile despre mama lor de zgarie-branza (adica zgarciti), mi-am tot zis ca o sa petrec niste"zile minunate" in capitala scotiana.
O data ajunsa in oras, a trebuit sa ma plimb o ora jumate ca sa gasesc pe Domnu' Hotel Point. Intoarce-te, mergi inainte, fa la stanga, fa la dreapta si loveste-te cat poti de tare de zambete inghetate si mai rarut si de zambete adevarate (asta insa numai pe masura ce deja saracii oameni te-au vazut a 3-a oara in ziua respectiva- si numai din vina lor...cine i-a oprit sa-ti raspunda la intrebari?)
Dar iata...ca se contureaza in zare minunatia de hotel Point. Waaaaait a minute? Unde-i cladirea aia frumoasa cu arhitectura medievala complicata si aparent primitoare? In locul ei, dragilor, trona ca un pitbull obosit si batran una bucata bloc (asa..cam ca toate blocurile) inegrit de vreme, poate si ars la un moment dat. In fine...poate inauntru e mai bine. Aiurea, receptie ca toate receptiile, plictisitoare si c-o tanti zambareata la birou.
Tanti asta zambareata nu stia sa dea decat vesti proaste. La 10 dimineata ne-a zis ca NU putem intra in camera ca nu e gata. "Could you please take a stroll untill 2 o'clock? It'll be ready by that time" I-auzi... Plec, cu pliantul in mana si cu ochii mari. Ma plimb deci 4 ore prin Edinburgh (orasul e superb, revin cu poze) prin frig cumplit, cu vant la pachet.
La 2 ma intorc si-mi tranteste alta poanta. "Ca nu-i 120 de lire cum e scris pe net, e 240 de lire de fapt." 30 de minute tot discutam noi amiabil si-n contradictoriu, timp in care tanti o tine pe-a ei ca nu poate cobora pretul, si eu pe-a mea, ca n-am de un' sa-i dau atata. In minutul 31 se intoarce cu o camera de 80 de lire pe noapte.(adica 160 de lire pentru 2 nopti :D ) "Vezi ma, ca se poate?"
Ma sui deci in camera, la etajul unu. Numai ca liftul fusese pesemne chemat de cineva care s-a plictisit sa astepte, pentru ca inainte de a ma duce la etajul unu m-a dus la etajul 2 unde evident nu s-a urcat nimeni. Ajung intr-un final in camera si ma socheaza albul. Un alb din ala albastrui, si cam ciudat; ca de spital. Cu mobila neagra, austera si colturasa plasata astfel incat sa te lovesti de ea oricum te-ai misca prin camera. Asta e, macar e curata camera. Da-i cam frig.
Cobor la receptie si-o rog pe aia sa-mi dea aerul conditionat mai incet. Tanti contrariata...
"Da' n-aveti aer conditionat"
"Nu zau...da' ce Doamne iarta-ma sufla de 5 grade la mine-n camera?"
"Ventilatoru' "
"Il opriti, va rog?" casca tanti ochii la mine si face cum ii spun.
Intorcandu-ma in camera m-apuc de cautat caloriferul...alta aventura. Cobor iar la receptie si intreb unde-i aparatu' de-ncalzit.Tanti cu alt zambet pe buze imi spune ca e in spatele canapelei.
Inapoi in camera, descopar ca don'soara canapea nu putea fi altfel decat masiva din moment ce trebuia mutata din fata foitei de aluminiu care-si spune calorifer. Mut canapeaua, raman c-un picior in mana. Ma razbun pe calorifer si-l setez la 30 de grade. Canapeaua de piele se incalzeste si..literally stinks. Asa ca ma indrept ca orice om normal spre geam sa-l deschid ca sa descopar ca matahala de geam din tavan pana-n podea e etans-nu se-nchide, nu se deschide. Fuga la receptie sa-mi dea drumu la ventilator.
Iar in camera, ma uit mai bine si la geam nici nu erau perdele, ci o usa neagra si grea din Dumnezeu stie ce fel de material ca trebuia impinsa si cu maini si cu picioare daca vroiai s-o muti din loc. Vine si momentul sa fac dus...baia OK. Insa dusul..o busola mica la mama naibii-n praznic in tavan cu o rozeta jos pentru reglat temperatura. Reglam frumos, da apa nu se incalzea. Mai rotim rozeta...si pe masura ce temperatura apei devenea suportabila, presiunea ei se facea incet incet criminala. (Faceai podu' invonluntar daca vroiai sa te speli si pe cap)
Dus; episodul no 2: Cauta phoenul.
10 minute am cautat intr-o camera mica de hotel un aparat care usuca parul. L-am gasit intr-un final intr-un sertar pus cumva vis-a-vis de geam, asa incat sa nu-l vezi decat daca stai efectiv in fata lui, cu privirea perpendiculara pe incuietoarea obiectului.Merge..Slava Domnului. A doua zi dimineata s-a suparat si nu mergea decat 10 secunde cu pauza.
Welcome to Scotland, indeed!
O data ajunsa in oras, a trebuit sa ma plimb o ora jumate ca sa gasesc pe Domnu' Hotel Point. Intoarce-te, mergi inainte, fa la stanga, fa la dreapta si loveste-te cat poti de tare de zambete inghetate si mai rarut si de zambete adevarate (asta insa numai pe masura ce deja saracii oameni te-au vazut a 3-a oara in ziua respectiva- si numai din vina lor...cine i-a oprit sa-ti raspunda la intrebari?)
Dar iata...ca se contureaza in zare minunatia de hotel Point. Waaaaait a minute? Unde-i cladirea aia frumoasa cu arhitectura medievala complicata si aparent primitoare? In locul ei, dragilor, trona ca un pitbull obosit si batran una bucata bloc (asa..cam ca toate blocurile) inegrit de vreme, poate si ars la un moment dat. In fine...poate inauntru e mai bine. Aiurea, receptie ca toate receptiile, plictisitoare si c-o tanti zambareata la birou.
Tanti asta zambareata nu stia sa dea decat vesti proaste. La 10 dimineata ne-a zis ca NU putem intra in camera ca nu e gata. "Could you please take a stroll untill 2 o'clock?
La 2 ma intorc si-mi tranteste alta poanta. "Ca nu-i 120 de lire cum e scris pe net, e 240 de lire de fapt." 30 de minute tot discutam noi amiabil si-n contradictoriu, timp in care tanti o tine pe-a ei ca nu poate cobora pretul, si eu pe-a mea, ca n-am de un' sa-i dau atata. In minutul 31 se intoarce cu o camera de 80 de lire pe noapte.(adica 160 de lire pentru 2 nopti :D ) "Vezi ma, ca se poate?"
Ma sui deci in camera, la etajul unu. Numai ca liftul fusese pesemne chemat de cineva care s-a plictisit sa astepte, pentru ca inainte de a ma duce la etajul unu m-a dus la etajul 2 unde evident nu s-a urcat nimeni. Ajung intr-un final in camera si ma socheaza albul. Un alb din ala albastrui, si cam ciudat; ca de spital. Cu mobila neagra, austera si colturasa plasata astfel incat sa te lovesti de ea oricum te-ai misca prin camera. Asta e, macar e curata camera. Da-i cam frig.
Cobor la receptie si-o rog pe aia sa-mi dea aerul conditionat mai incet. Tanti contrariata...
"Da' n-aveti aer conditionat"
"Nu zau...da' ce Doamne iarta-ma sufla de 5 grade la mine-n camera?"
"Ventilatoru' "
"Il opriti, va rog?" casca tanti ochii la mine si face cum ii spun.
Intorcandu-ma in camera m-apuc de cautat caloriferul...alta aventura. Cobor iar la receptie si intreb unde-i aparatu' de-ncalzit.Tanti cu alt zambet pe buze imi spune ca e in spatele canapelei.
Inapoi in camera, descopar ca don'soara canapea nu putea fi altfel decat masiva din moment ce trebuia mutata din fata foitei de aluminiu care-si spune calorifer. Mut canapeaua, raman c-un picior in mana. Ma razbun pe calorifer si-l setez la 30 de grade. Canapeaua de piele se incalzeste si..literally stinks. Asa ca ma indrept ca orice om normal spre geam sa-l deschid ca sa descopar ca matahala de geam din tavan pana-n podea e etans-nu se-nchide, nu se deschide. Fuga la receptie sa-mi dea drumu la ventilator.
Iar in camera, ma uit mai bine si la geam nici nu erau perdele, ci o usa neagra si grea din Dumnezeu stie ce fel de material ca trebuia impinsa si cu maini si cu picioare daca vroiai s-o muti din loc. Vine si momentul sa fac dus...baia OK. Insa dusul..o busola mica la mama naibii-n praznic in tavan cu o rozeta jos pentru reglat temperatura. Reglam frumos, da apa nu se incalzea. Mai rotim rozeta...si pe masura ce temperatura apei devenea suportabila, presiunea ei se facea incet incet criminala. (Faceai podu' invonluntar daca vroiai sa te speli si pe cap)
Dus; episodul no 2: Cauta phoenul.
10 minute am cautat intr-o camera mica de hotel un aparat care usuca parul. L-am gasit intr-un final intr-un sertar pus cumva vis-a-vis de geam, asa incat sa nu-l vezi decat daca stai efectiv in fata lui, cu privirea perpendiculara pe incuietoarea obiectului.Merge..Slava Domnului. A doua zi dimineata s-a suparat si nu mergea decat 10 secunde cu pauza.
Welcome to Scotland, indeed!
vineri, 24 august 2007
Fourty Shades of Green
'The Holly Green, the Ivy Green, The prettiest picture you've ever seen' ...wooooi, nene, ce de verde. Uite ma..si iarba si copaci. Vorbesc de parca as veni din Tara Minunilor din spatele oglinzii, cu iarba parjolita si soare vesnic portocaliu si dureros de arzator.
Dar culmea, eu chiar de-acolo vin. Vin din tara unde aerul nu coboara niciodata sub 38 de grade, unde soarele arde si parjoleste, nu unde mangaie si face frunzele sa luceasca. Da...scriu din Irlanda acum, iar primul impact asupra subconstientului meu a fost, sa zicem, dintre cele mai naturale, dintre cele mai barbare si elementare pe care le poate avea un stimul asupra simturilor mele: 'Ba nene, ce de verde'
Dar nu e numai verdele...e o intreaga istorie in zambetul fiecarui om, in zambetul tuturor strainilor care iti zambesc, e amabilitatea care se citeste pe figura fiecarei fiinte pe care o vezi. Si limba...limba suna de parca ar fi fost scrisa ca sa sune amabil, de parca ar fi fost..designed to be performed with a smile.
Si trebuie sa vezi, asta e musai, trebuie sa vezi copacii acoperiti de muschi, de liane lemnoase, de iedera, cu scorburi mici care parca sunt scosi din legendele cu zane si spiridusi.
Urmatoarea reactie e starea de veghe. Atentie sporita. Cum de ce? Poate totusi iese spiridusul cu urechi tuguiate si vesta dintr-un brocart verde din scorbura aia mica si trebuie sa am aparatul pregatit, nu? ;)
P.S. In post-urile urmatoare voi avea si poze. Va astept la rubrica 'Cu Sony prin lume' (cred ca voi face cat de curand un rebranding;acum ma joc cu un Phillips:D )
Dar culmea, eu chiar de-acolo vin. Vin din tara unde aerul nu coboara niciodata sub 38 de grade, unde soarele arde si parjoleste, nu unde mangaie si face frunzele sa luceasca. Da...scriu din Irlanda acum, iar primul impact asupra subconstientului meu a fost, sa zicem, dintre cele mai naturale, dintre cele mai barbare si elementare pe care le poate avea un stimul asupra simturilor mele: 'Ba nene, ce de verde'
Dar nu e numai verdele...e o intreaga istorie in zambetul fiecarui om, in zambetul tuturor strainilor care iti zambesc, e amabilitatea care se citeste pe figura fiecarei fiinte pe care o vezi. Si limba...limba suna de parca ar fi fost scrisa ca sa sune amabil, de parca ar fi fost..designed to be performed with a smile.
Si trebuie sa vezi, asta e musai, trebuie sa vezi copacii acoperiti de muschi, de liane lemnoase, de iedera, cu scorburi mici care parca sunt scosi din legendele cu zane si spiridusi.
Urmatoarea reactie e starea de veghe. Atentie sporita. Cum de ce? Poate totusi iese spiridusul cu urechi tuguiate si vesta dintr-un brocart verde din scorbura aia mica si trebuie sa am aparatul pregatit, nu? ;)
P.S. In post-urile urmatoare voi avea si poze. Va astept la rubrica 'Cu Sony prin lume' (cred ca voi face cat de curand un rebranding;acum ma joc cu un Phillips:D )
luni, 20 august 2007
6:00 antemeridian
"Steeeeeeeeeef, eu plec acasa"
"Care, ba? Unde pleci? Stai ca vine toata lumea cu tine"
"Las'ma domne'n pace..ma descurc si singura. see ya!"
Si pleaca...domnisoara care se credea la momentul respectiv destul de puternica sa infrunte orasul la 6 dimineata, pleaca. Deschide usa sufrageriei, care la ora aceea suparator de matinala nu si-a gasit nimic mai bun de facut decat sa scartaie. Apoi incet, incet, apasand cu un fel de emotie, c-un fel de frica si c-un zambet clanta aceea aurie si plina de amprente a usii din hol, nimereste in scara blocului- care miroase a mucegai, a tigari ude si a tencuiala proaspat zvarlita pe pereti.
Inca vreo 100 de pasi, iar orasul incepe sa spuna povesti. "Vezi tu, eu imi spun povestile numai in orele in care oamenii isi zambesc, isi dau mana, cad unul in bratele celuilalt, se uita la ceas, isi examineaza manseta camasii si marginea de la pantof sau se gandesc la carliontul acela nebun care nu vrea cu niciun chip sa ramana acolo unde-l pune pieptanul. Uita-te, uita-teeee la oamenii aia care traverseaza..."
Un cuplu-paietat, numai in matasuri si brocart-tinandu-se fortat de mana, facea risipa de inspiratii si respiratii, tipand in soapta, in auzul si-n vazul tuturor celor trei cetateni care mergeau linistiti spre servici.
"Ti-am zis sa nu pleci cu camasa ne-calcata.Of..."
"Lasa draga, n-a vazut nimeni."
"Eii...da. Stii tu.."
"Da' de unde stii tu c-a vazut?"
"Da' daca a vazut?"
"Poate si-a inchipuit ca e de la stat pe scaun aiurea. Ei..si tu acuma..." Si o saruta pe varful nasului, dandu-si ostentativ ochii peste cap.
Doua carciumi mai incolo, un grup de oameni o fixeaza pe domnisoara proaspat plecata de langa Stef. Da,da, domnisoara aceea care a luat in piept orasul, dimineata la 6. Tiii..ce-a trecut timp, e deja 6 si-un sfert....Uite la oamenii aia multi. Hi, hi..parca-s turisti, numai ca-n loc de rucsacuri au posete, si-n loc de adidasi au pantofi cu toc. O examineaza pe domnisoara asta mai ceva ca un medic; de sus pana jos, de jos pana sus si pe toate diagonalele pe care le gasesc acestui corp putin osos.
"Hm! Pare obosita...Poate e o..."
"Nu,nu,nu, e prea cuminte. "
"Ei si? Iepurele sare de unde nu te-astepti..."Multi multi ochi o examineaza si mai atent in timp ce trece pe langa ei. Ea le zambeste si multi lasa ochii in pamant. Uuuuuita-te ce dragut..baietasul ala mic, da..ala cu pistrui s-a inrosit. Pana sa treaca ea era sfarsit...obosit cum nimeni n-a mai fost demult si-acum zici ca e-n stare de alerta.
Centrul orasului e urat. Nu-i gri, e chiar colorat pentru asa o dimineata innorata si cu chef de ploaie. Dar e gol. Si zboara o punga de plastic cu iz de cliseu. Cam asa cum zboara in desenele animate.
Pe deal tot nu-i nimeni. Dar aici e mai frumos. Aici imi canta pasarile la ureche, si pisicile fosnesc frunzele din copaci. Pana si cainii par sa se bucure ca ajung acasa, uite-i cum se rostogolesc pe spate. Si-mi vine si mie chef sa cant...
" Every street you walk on
I leave tearstains on the ground
Following the guy
I didn't even want around"
ah...
"Bonita mañana bonito lugar
Bonita la cama qué bien se ve el mar
Bonito es el día
Y acaba de empezar
Bonita la vida"
Uite cat e ceasul..e deja 7. Nu mai e dimineata.
"El teléfono suena,
Mi pana se queja
La cosa va mal,
La vida le pesa
Se perdió el amor,
Se acabó la fiesta
La vida es un chiste con triste final
El futuro no existe pero yo le digo... Bonito todo me parece bonito "
Uita-te si tu!...
"Care, ba? Unde pleci? Stai ca vine toata lumea cu tine"
"Las'ma domne'n pace..ma descurc si singura. see ya!"
Si pleaca...domnisoara care se credea la momentul respectiv destul de puternica sa infrunte orasul la 6 dimineata, pleaca. Deschide usa sufrageriei, care la ora aceea suparator de matinala nu si-a gasit nimic mai bun de facut decat sa scartaie. Apoi incet, incet, apasand cu un fel de emotie, c-un fel de frica si c-un zambet clanta aceea aurie si plina de amprente a usii din hol, nimereste in scara blocului- care miroase a mucegai, a tigari ude si a tencuiala proaspat zvarlita pe pereti.
Inca vreo 100 de pasi, iar orasul incepe sa spuna povesti. "Vezi tu, eu imi spun povestile numai in orele in care oamenii isi zambesc, isi dau mana, cad unul in bratele celuilalt, se uita la ceas, isi examineaza manseta camasii si marginea de la pantof sau se gandesc la carliontul acela nebun care nu vrea cu niciun chip sa ramana acolo unde-l pune pieptanul. Uita-te, uita-teeee la oamenii aia care traverseaza..."
Un cuplu-paietat, numai in matasuri si brocart-tinandu-se fortat de mana, facea risipa de inspiratii si respiratii, tipand in soapta, in auzul si-n vazul tuturor celor trei cetateni care mergeau linistiti spre servici.
"Ti-am zis sa nu pleci cu camasa ne-calcata.Of..."
"Lasa draga, n-a vazut nimeni."
"Eii...da. Stii tu.."
"Da' de unde stii tu c-a vazut?"
"Da' daca a vazut?"
"Poate si-a inchipuit ca e de la stat pe scaun aiurea. Ei..si tu acuma..." Si o saruta pe varful nasului, dandu-si ostentativ ochii peste cap.
Doua carciumi mai incolo, un grup de oameni o fixeaza pe domnisoara proaspat plecata de langa Stef. Da,da, domnisoara aceea care a luat in piept orasul, dimineata la 6. Tiii..ce-a trecut timp, e deja 6 si-un sfert....Uite la oamenii aia multi. Hi, hi..parca-s turisti, numai ca-n loc de rucsacuri au posete, si-n loc de adidasi au pantofi cu toc. O examineaza pe domnisoara asta mai ceva ca un medic; de sus pana jos, de jos pana sus si pe toate diagonalele pe care le gasesc acestui corp putin osos.
"Hm! Pare obosita...Poate e o..."
"Nu,nu,nu, e prea cuminte. "
"Ei si? Iepurele sare de unde nu te-astepti..."Multi multi ochi o examineaza si mai atent in timp ce trece pe langa ei. Ea le zambeste si multi lasa ochii in pamant. Uuuuuita-te ce dragut..baietasul ala mic, da..ala cu pistrui s-a inrosit. Pana sa treaca ea era sfarsit...obosit cum nimeni n-a mai fost demult si-acum zici ca e-n stare de alerta.
Centrul orasului e urat. Nu-i gri, e chiar colorat pentru asa o dimineata innorata si cu chef de ploaie. Dar e gol. Si zboara o punga de plastic cu iz de cliseu. Cam asa cum zboara in desenele animate.
Pe deal tot nu-i nimeni. Dar aici e mai frumos. Aici imi canta pasarile la ureche, si pisicile fosnesc frunzele din copaci. Pana si cainii par sa se bucure ca ajung acasa, uite-i cum se rostogolesc pe spate. Si-mi vine si mie chef sa cant...
" Every street you walk on
I leave tearstains on the ground
Following the guy
I didn't even want around"
ah...
"Bonita mañana bonito lugar
Bonita la cama qué bien se ve el mar
Bonito es el día
Y acaba de empezar
Bonita la vida"
Uite cat e ceasul..e deja 7. Nu mai e dimineata.
"El teléfono suena,
Mi pana se queja
La cosa va mal,
La vida le pesa
Se perdió el amor,
Se acabó la fiesta
La vida es un chiste con triste final
El futuro no existe pero yo le digo... Bonito todo me parece bonito "
Uita-te si tu!...
joi, 16 august 2007
Holiday(s), days, days, days . again.
Amu cica era odata o fetisoara care aude dimineata o goarna (fetisoara eram eu) se da jos din pat, se spala pe dinti...just in time to hear the madrichim (adica semi-profi) urland din toti rarunchii, plamanii si rinichii "Toata lumea afara la incalzire! Nu ma intereseaza ca sunteti in pijamale" Si a fost trantita usa camerei, si am iesit cu totii din pat: si a fost Army Day.
Ma, Army Day asta n-a fost o experienta asa de tragica. Asta bineinteles daca nu pui la socoteala urlaturile, promisiunile conforma carora primeai pedepse aspre si groaznice daca n-ascultai, flotarile, genoflexiunile. Dar trecand peste toate aceste mici detalii, la Army Day am facut cele mai traznite lucruri, pe care in mod normal nu le-ai face acasa.
La o adica, zi-mi tu un om normal care alearga prin colace, se taraste prin noroi, face alergare de viteza prin iarba, trece prin niste ochiuri minuscule de sfoara...si toate astea de buna voie. Bineinteles ca n-ai sa gasesti pe cineva care face toate astea acasa, nesilit de nimeni. Hence, pentru asa ceva s-au inventat flotarile.
Si daca stai sa te uiti un pic la inregistrarile din ziua respectiva, la poze, you'll be laughin' your ass off, amintindu-ti de primul joc de cunoastere, cand batand din palme urlai primele doua litere ale unui coleg de echipa. Zi-mi ca nu ti se pare cel putin funny, daca nu de-a dreptul hilar sa urli "CaCa" in gura mare, pentru ca un coechipier a avut nenorocul sa se numeasca "Calin". Si gandeste-te si la Zoli, care va fi strigat "ZoZo" ani buni de-acum incolo din cauza celor doua afurisite de litere. Aaaaa...si mai zi-mi ca nu te umfla rasu' si nu ti scranteste limba-n gura cand faci ca o cioara strigand=o pe Cristina..."CrCr"!
P.S. : Si..ca sa stie toata lumea, pepenele rosu se cheama "HARBUZ" nu "LUBENITA" >:p
Si a fost Army Day...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
